Select your Top Menu from wp menus

PCCOCS și Serviciul Vamal oferă detalii despre captura de valută la postul vamal Leușeni

Ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) continuă investigațiile în vederea descoperirii tuturor circumstanțelor schemei de contrabandă cu valută străină (Euro), demascată la postul vamal Leușeni, în dimineața zilei de sâmbătă, 18 aprilie curent.

Banii au fost depistați de vameși la intrare în țară, în habitaclul unui autocamion de model Mercedes Actros, înmatriculat în Republica Moldova, ce se deplasa fără încărcătură. În cadrul controlului de specialitate, funcționarii vamali au remarcat prezența mai multor pachete suspecte în cabina camionului, motiv pentru care a fost dispusă verificarea acestora.

Ca urmare a numărării bancnotelor, s-a stabilit că suma de bani ascunsă în pachete se ridică la 1 570 660 de euro.

Banii au fost împachetați și sigilați, iar actualmente sunt păstrați în camera corpurilor delicte a Serviciului Vamal. Concomitent, autocamionul, care aparține unei companii autohtone de transport internațional de mărfuri, a fost indisponibilizat pe teritoriul postului vamal Leușeni.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru tentativa de contrabandă a bunurilor, valoarea cărora depășește 200 salarii medii lunare pe economie prognozate. În cadrul urmăririi penale, organele de anchetă urmează să stabilească proveniența banilor, statele care au fost tranzitate, persoanele implicate în schema infracțională, destinatarii acestor bunuri, precum și alte circumstanțe relevante cazului. Totodată, vor fi analizate mai multe versiuni, inclusiv și cele vehiculate în sursele mass-media. 

Conform sancțiunii articolului pe care a fost pornit dosarul penal, persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Astăzi, 20 aprilie, procurorii au solicitat arestarea preventivă a șoferului autocamionului, un moldovean în vârstă de 36 de ani, care fusese reținut imediat după depistarea infracțiunii.

Prin încheierea judecătorului de instrucție de la Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, din data de astăzi, a fost emis mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Procurorii vor contesta Hotărârea instanței la Curtea de Apel Chișinău.

Menționăm că aceasta este una dintre cele mai mari capturi de bani la frontieră, înregistrată în ultimii ani. Cu alte detalii, vom reveni.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pccocs-si-serviciul-vamal-ofera-detalii-despre-captura-de-valuta-la-postul-vamal-leuseni/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19