Categories: PoliticSocialȘtiri

PCCOCS a iniţiat un proces penal privind numirea lui Boris Lupaşco în funcţia de judecător la Curtea Constituţională

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) anunţă înregistrarea procesului penal pe faptul numirii în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a Republicii Moldova (CCM), în aprilie 2021, a unui judecător care intrase în exerciţiul funcţiei. Mai exact, procurorii PCCOCS investighează uzurparea de calitate oficială de către persoana care a intrat în exerciţiul funcţiei de judecător la CCM, precum şi uzurparea puterii în stat, manifestate prin menţinerea şi exercitarea puterii de stat contrar prevederilor Constituţiei, în interesul unui grup criminal organizat.

Înregistrarea procesului penal de către procurorii PCCOCS a fost precedată de sesizarea deputaţilor Sergiu Litvinenco şi Virgiliu Pâslariuc depusă în aprilie 2021, a cărei primire şi înregistrare a fost respinsă prin ordonanţa PG, emisă la două zile de la depunerea adresării. Ulterior, autorii sesizării au contestat ordonanţa, iar Curtea de Apel Chişinău le-a satisfăcut cererea şi a dispus înregistrarea sesizării acestora.

La data de 23 aprilie a anului curent, deputaţii PSRM-ŞOR au adoptat Hotărârea în urma căreia Boris Lupaşcu a fost numit în funcţia de judecător. Însă la 27 aprilie curent, Înalta Curte a declarat această decizie drept neconstituţională. 

RadioOrhei

Recent Posts

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

16 ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

18 ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

7 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

o săptămână ago