Select your Top Menu from wp menus

Pavel Filip s-a întâlnit la Strasbourg cu președinții CEDO și CALRE

Aflat într-o vizită oficială la Strasbourg, prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit luni, 26 iunie, cu oficiali europeni. În cadrul discuțiilor cu președintele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Guido Raimondi, premierul a spus că Moldova își propune să contribuie la facilitarea examinării admisibilității cererilor depuse la Curte din partea cetățenilor Republicii Moldova și la diminuarea numărului de cereri aflate în curs de rezolvare prin detașarea juriștilor secunzi, transmite IPN.

Președintele Guido Raimond este de părere că detașarea juriștilor secunzi va spori eficiența examinării dosarelor la CEDO, menționează serviciul de presă al Guvernului de la Chișinău. De notat este că numărul cazurilor noi împotriva Republicii Moldova ajunse pe rol la Curte este în scădere comparativ cu anii precedenți. Cei doi oficiali au convenit continuarea discuțiilor pe durata vizitei președintelui CEDO la Chișinău, în luna octombrie. Prin deciziile CEDO, în 2016, Republica Moldova a fost condamnată în 23 de cauze, suma totală estimându-se la circa 130000 euro.

Subiectul cooperării privind consolidarea democrației locale și implementarea programelor pentru facilitarea procesului de descentralizare și eficientizare a guvernării la nivel local a fost discutat de premierul Pavel Filip în cadrul întrevederii sale cu președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE), Gudrun Mosler-Tornstrom.

Un subiect aparte al discuțiilor a vizat implementarea Foii de parcurs a procesului de post-monitorizare a Republicii Moldova de către CALRE, elaborată ca urmare a vizitei delegației Congresului la Chișinău, în iulie 2015. A fost accentuată utilitatea recomandărilor și expertizei în eforturile actuale de promovare a descentralizării și a creșterii nivelului de autonomie locală în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii prim-ministrului Pavel Filip cu vicepreședintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Antonio Gutierrez, oficialul APCE a încurajat autoritățile Republicii Moldova să continue acțiunile de reformare a justiției, lupta anti-corupție și consolidarea statului de drept.

Oficialii au discutat și despre reforma sistemului electoral. Premierul Pavel Filip a menționat că majoritatea recomandărilor Comisiei de la Veneția vor fi luate în considerare pentru a asigura respectarea normelor democratice și a preveni orice tip de abuzuri.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pavel-filip-s-a-intalnit-la-strasbourg-cu-presedintii-cedo-si-calre/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19