Categories: PoliticȘtiri

Pavel Filip, despre agenda de reforme pentru anul 2018

În anul 2018 sunt foarte multe lucruri de realizat și agenda de reforme este una foarte ambițioasă. Declarația a fost făcută de premierul Pavel Filip într-un interviu acordat pentru postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

Premierul susține că în pofida faptului că anul curent este unul electoral, cabinetul de miniștri își dorește să se miște cu viteză dublă spre implementarea reformelor. Potrivit lui, remanierile care s-au făcut în Guvern sunt foarte importante în primul rând pentru a ține executivul mai departe de campania electorală de anul curent. Pavel Filip spune că are asigurări din partea majorității parlamentare că în 2018 Guvernul va fi ținut departe de disputele politice.

Șeful cabinetului de miniștri spune că anul 2017 a adus creștere economică, lucru care a favorizat sporirea investițiilor publice și investițiilor sociale. De asemenea, s-a înregistrat un progres pe exterior. „Am restabilit relații absolut bune cu partenerii noștri de dezvoltare, vorbesc aici în primul rând de Uniunea Europeană, dar și cu partenerii noștri financiari externi – Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. Chiar îmi pare bine că în decembrie 2017 am reușit în primul rând să semnăm Acordul pentru asistența macrofinanciară, pe de o parte, iar, pe de altă parte, tot în această perioadă, am avut o evaluare pozitivă din partea Fondului Monetar Internațional”, a afirmat șeful executivului.

De asemenea, Pavel Filip a menționat faptul că Delegația Uniunii Europene a anunțat debursarea banilor pentru cinci programe evaluate pentru care vor fi oferite peste 36 de milioane de euro.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago