Categories: RegiuneSocialȘtiri

Paul Goma, OMAGIAT la 80 de ani, cu o EXPOZIŢIE la Muzeul Național de Literatură

Ieri, 2 octombrie, scriitorul disident   Paul Goma  a împlinit 80 de ani. Pentru a-l omagia, la Muzeul Naţional al Literaturii din Chişinău a fost inaugurată expoziţia aniversară „Paul Goma la 80 de ani. De la Mana – la Paris: arta refugii”. Expoziţia constă din lucruri aduse la  Muzeul „Mihail Kogălniceanu” din incinta Casei Scriitorilor  de la Mana, Orhei, din casa unde s-a născut  Paul Goma.  Printre piesele expoziţiei se regăsesc  mașina de cusut, covorul și fața de masă din casa din satul copilăriei scriitorului, care este descris şi în romanul „Din  calidor”. Ziarul Naţional scrie că expoziția conține o mulțime de cărți, documente, fotografii din colecțiile muzeului.
La vernisaj au participat scriitori, academicieni și oameni de cultură, care au vorbit despre aportul pe care l-a adus marele scriitor anticomunist în literatura autohtonă. Printre invitații de onoare ai evenimentului au fost și sătenii lui Paul Goma, care au venit  la expoziţie   cu multe amintiri frumoase.
Menţionăm că în ajunul zilei de naştere a scriitorului, care demult e stabilit la Paris, consilierii raionali au aprobat decizia prin  care primul titlu de cetăţean de onoare al raionului Orhei i-a fost conferit lui Paul Goma.

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

3 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

3 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

4 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

5 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

5 zile ago