Polițiștii din Orhei, sub conducerea procuraturii Orhei, au identificat patru persoane, care comercializau marijuana, pe teritoriul raionului Orhei și Dubăsari, anunță un comunicat al Inspectoratului de Poliție Orhei, plasat pe pagina de facebook a acestuia.
În cadrul procesului de documentare, fiind infiltrat un investigator sub acoperire, au fost efectuate mai multe achiziții de control, în cadrul cărora figuranții au distribuit prin realizare, mai multe pachețele din hârtie în interiorul cărora se afla masa vegetală uscată asemănătoare marijuanei, contra sumei cuprinse între 150 și 300 lei fiecare pachețel.
Astfel, în seara zilei de 23 martie, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile figuranților, au fost depistate și ridicate mijloace bănești obținute în urma achiziției, o pungă sub formă de bilă (de mărimea unei mingi de tenis de câmp), care conținea o masă vegetală uscată, fărâmițată, cu un miros specific de marijuana, aproximativ 10 480 lei, bani care temeinic se presupune că ar fi fost obținuți în rezultatul realizării drogurilor, dar și 4 obiecte fabricate artizanal (butelii din plastic), predestinate consumului de droguri prin inhalare, pe pereții cărora sunt prezente depuneri de rășină de culoare brună.
Substanțele dar și obiectele ridicate, urmează a fi transmise pentru efectuarea expertizelor ce se impun.
Bănuiții, cu vârstele cuprinse între 33 și 43 de ani nu sunt la prima abatere de acest gen, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă închisoare de la 3 la 7 ani pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.
Cele patru persoane își recunosc vina și sunt cercetate în stare de libertate.
În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat la comiterea infracțiunii, precum și aderența acestora la infracțiuni anterior comise.