Categories: ExterneSocialȘtiri

Patru cetățeni ai Republicii Moldova ar fi comis peste 80 de furturi în Austria

Patru cetățeni ai Republicii Moldova ar fi comis peste 80 de furturi prin efracții în Austria și ar fi sustras bunuri estimate la aproximativ un milion de euro, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

Spargerile au fost comise în perioada aprilie 2012 – decembrie 2016, în mai multe oficii, case de locuit și depozite, de pe teritoriul Austriei. 

Procurorii și ofiţerii Direcţiei Generale Urmărire Penală a IGP al MAI au executat o cerere de asistenţă juridică internaţională formulată de autorităţile de drept ale Austriei, în cadrul procedurii penale. Au fost efectuate 5 percheziţii concomitente la domiciliile făptuitorilor, în raioanele Cahul, Leova, Teleneşti şi municipiul Chişinău, fiind depistate şi ridicate mai multe obiecte sustrase de pe teritoriul Austriei. Între acestea se numără calculatoare performante, telefoane mobile, aparate foto, etc.

În acest moment, suspecţii  sunt reţinuţi pe teritoriul Austriei.

sursa: Radio Chisinau

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: un tânăr s-a aruncat într-o fântână și nu dorea să fie salvat

Incendiile de vegetație și gunoiște rămân cele mai frecvente situații excepționale produse pe teritoriul raioanelor…

24 de minute ago

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago