Patronul unei firme care transportă pasageri și colete pe ruta Italia-Republica Moldova a fost reținut aseară pentru amenințarea și agresarea fizică a unui angajat al postului vamal ”Leușeni”. Bărbatul a devenit violent, după ce vameșul a depistat mai multe loturi de haine în cantități comerciale pentru care au fost percepute, ulterior, taxe, scrie Adevarul.
În timpul controlului, acesta l-a bruscat pe vameș, i-a sustras forțat cuțitul folosit pentru deschiderea coletelor, după care, sub amenințarea acestuia, i-a aplicat mai multe lovituri cu capul în regiunea feței. Din cauza leziunilor, inspectorul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Totodată, a fost contactat serviciul de urgență 112, fiind solicitată intervenția unui echipaj al poliției.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă până la 7 ani de închisoare. Acesta nu se află la prima abatere de acest gen. Anterior, acesta a mai fost sancționat pentru tentative de trafic ilicit cu diverse bunuri și de împiedicare a controlului vamal.
Conducerea Serviciului Vamal a dispus inițierea unei anchete de serviciu în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului. Totodată, instituția va face demersuri pentru înăsprirea legislației privind cazurile de amenințare sau agresare a funcționarilor publici aflați în exercițiul funcțiunii.
De la începutul acestui an au fost înregistrate patru cazuri de nesupunere față de cerințele funcționarilor vamali sau de amenințare a acestora. Anul trecut, numărul de astfel de cazuri a ajuns la 32.