Categories: SocialȘtiri

Patimile unei relicve: clopotul Mitropoliei Moldovei, la topit

Decizia controversată a Mitropoliei Moldovei de a schimba clopotul deteriorat al Catedralei „Nașterea Domnului”, vechi de aproape două secole, ar putea fi revăzută. Ministrul Culturii i-a cerut Înalt Prea Sfinţitului Vladimir să nu permită distrugerea unui obiect de patrimoniu, scrie Adevarul.md

Scandalul a izbucnit după ce Mitropolia a decis, acum trei zile, să trimită la topit la Iaroslavli, în Rusia, relicva care datează din 1838. Din metalul obţinut, urma să fie turnat un set de alte cinci clopote pentru Catedrala Mitropolitană. Decizia i-a revoltat pe responsabilii de la Ministerul Culturii. „Dacă au nevoie de alte clopote, le pot confecţiona dintr-un alt aliaj. Mutilarea acestui obiect de patrimoniu este o acţiune ilegală”, a declarat Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor.

Pe de altă parte, Denis Latîşev, clopotarul Catedralei, spune că vestigiul zăcea fără folos, fiind distrus încă în 1961, când a fost aruncată în aer Clopotniţa Catedralei. „
În loc să fie la muzeu, clopotul vechi a stat o vreme pe teritoriul unei uzine de construcţii. După ce cazul a ajuns în gura presei, el a fost ascuns de ochii lumii. Reprezentanţii Mitropoliei refuză să spună unde se află acum, precizând doar că este în siguranţă, scrie Adevarul.md.

Indignat de decizia Mitropolitului Moldovei Vladimir, ministrul Culturii i-a trimis o scrisoare, solicitându-i să nu admită distrugerea relicvei. „. Este un obiect de patrimoniu care face parte din monumentul Catedralei”, a explicat oficialul.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago