IUBITULUI MEU CLER ŞI POPOR, HAR ŞI PACE DE LA PĂRINTELE NOSTRU CEL CERESC, IAR DIN A MEA PARTE, ARHIEREŞTI BINECUVÂNTĂRI!
Iubiţi credincioşi
După o perioadă de post, în care am încercat să ne rugăm mai mult, să ne abţinem de la anumite fapte sau vorbe, să ajutăm mai mult pe cei mai mici fraţi ai noştri – oameni în neputinţe şi necazuri, a sosit zilele binecuvântate de Dumnezeu prilejuite de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului Iisis Hristos.
Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. La „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) a trimis Dumnezeu pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”, cu alte cuvinte a acţionat Dumnezeu ca Fiul Său să se întrupeze ca „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7) să se nască din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.
Prin vestea Arhanghelului şi prin consimţământul Fecioarei: „Iată roaba Domnului”, de îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a poruncă de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casă, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune (Luca 2, 1-20).
Iubiţi credincioşi, această descriere evanghelică poartă în ea iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume în dragoste smerită, ca nou-născut, prunc nevinovat, ca lumea să primească bunăvoinţa Domnului în chip neprihănit. Copilul a fost şi este un simbol al miracolului şi al dragostei. Nevinovăţia copiilor este starea din rai pe care am pierdut-o cu toţii. De aceea, pruncul Iisus născut la Betleem ne cheamă pe noi prin aceste Sărbători la curăţenie sufletească şi trupească, la dragoste neprihănită şi bunăvoinţă în societate.
Vrând sau nevrânt am văzut şi am auzit la televizor şi la radio diferite emisiuni şi comentarii prilejuite de sărbătoarea Crăciunului. Din păcate, se poate constata că promovarea acestei sărbători se face fără a se ţine cont de foloasele reale ale evenimentului care s-a întâmplat acum peste 2000 de ani. Crăciunul nu este pentru a cumpăra cât mai multe produse de prin magazine, ci pentru a împărţi cât mai multe daruri, aşa cum au procedat magii de la Răsărit. Naşterea Domnului nu este pentru a înnoi garderoba cu haine de modă, ci pentru a îmbrăca sufletul în haina demnităţii şi a purităţii, aşa cum Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Curata Sa Maică-Fecioara Maria.
Ar fi foarte frumos dacă bucatele festive de Crăciun ar fi prezente pe mesele tuturor. Dar cu regret, sunt mulţi oameni în ţara noastră care, trăind greu în aceste zile, vor căuta ca din mica lor pensie să aibă cel puţin ceva mai delicios pe masa de Crăciun. Sunt părinţi care au economisit mai multe luni la rând pentru ca odraslele lor să aibă parte de cadouri la această mare sărbătoare. De aceea, această sărbătoare trebuie să fie pentru noi toţi prilej de înfăptuire a binelui prin gesturi de milostenie.
Drept măritori creştini, Naşterea Mântuitorului nu trebuie să fie umbrită de nicio urmă de tristeţe, ci trebuie trăită din plin ca sărbătoare a bucuriei de copii şi de părinţi. La sărbătoarea Naşterii Domnului se înaintează din bucurie spre bucurie. Sărbătoarea Crăciunului este precedată de pomenirea celui mărit între sfinţi – a Părintelui nostru Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni. Sf. Nicolae, prin serbarea sa, aduce bucurie pentru copii, concretizată în cadouri primite în dar, şi multă bucurie pentru maturi, concretizată în dragostea de a oferi.
Dar nicio sărbătoare a darurilor nu se compară cu Sărbătoarea Naşterii Domnului. Însuşi termenul de CRĂCIUN provine de la latinescul CREAȚIO, ceea ce ar însemna creare din nou a lumii prin prezenţa în ea a lui Dumnezeu cel devenit Om. Această prezenţă creează de la sine o mângâiere şi bucurie, este un dar dăruit lumii de la Dumnezeu.
Cu toate acestea, vizitând multe parohii în perioada postului de Crăciun şi uitându-mă la feţele oamenilor, am observat parcă un nour de tristeţe a trecut şi a nins peste ţara noastră. Evenimentele care se succed în lume sunt evenimente ale urii, ale conflictelor şi ale războiului. Toate acestea sunt produsul oamenilor dornici de putere şi răzbunare, a ţărilor care vor recunoaştere de super putere. Hristos Domnul, Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor, a venit în lume în chip smerit şi blând, s-a născut într-un loc neadecvat naşterilor, a fost culcat în ieslea animalelor. Acestea s-au întâmplat cu vrerea lui Dumnezeu, arătând prin aceasta că omenirea are o altă menire. Existenţa omului este pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi nu pentru împărăţiile acestei lumi trecătoare.
Dragii mei, nu am scris aceste rânduri pentru a adânci şi mai mult tristeţea frăţiilor voastre. Este sărbătoare minunată astăzi şi vreau cu toţii să regăsim bucuria din noi. Iisus Mesia a luat trup din neamul omenesc şi de aceea în noi este prezentă bucuria izvorâtă din faptul căci „cu noi este Dumnezeu”. Aceasta este semnificaţia numelui profetic de EMANUEL. Prorocul Isaia a zis: “Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care înseamnă cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14).
Iubiţi credincioşi, bucuria Crăciunului se simte cel mai bine în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Liturghia este slujba în care noi suntem chemaţi de a-L primi pe Hristos în noi. Peştera Betleemului în care s-a născut Hristos este fiinţa noastră în care El, Fiul lui Dumnezeu, este prezent încă de la Taina Sfântului Botez, ieslea împărătească în care a fost culcat Pruncul Iisus este sufletul, darurile aduse de magi sunt virtuţile, cântarea îngerească „Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” sunt rugăciunile noastre către Domnul nostru Împăratul Păcii. De aceea, aceste zile sunt marcate cu slujbe deosebite, avem trei Sfinte Liturghii în aceste trei zile de prăznuire. Sfânta Liturghie ne cheamă la părtăşia cu Hristos prin Sfintele Taine. Naşterea Domnului cheamă lumea la părtăşia cu Hristos cel devenit om „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”.
Hristos-Domnul doreşte să Se nască duhovniceşte în sufletele tuturor oamenilor, ca să ne reamintească faptul că suntem fraţi între noi şi „datori cu iubirea unuia faţă de altul” (Romani 13, 8), concretizată în toată fapta cea bună. Nu avem voie să sărbătorim oricum, ci să împărtăşim bucuria cea sfântă a Naşterii Domnului şi semenilor noştri prin colinde şi vizite. Să petrecem, în chip decent, praznicul Întrupării sau Naşterii Sale celei mai presus de fire, împreună cu cei dragi, mărturisind credinţa curată, dreaptă şi statornică în Mântuitorul nostru Iisus Hristos!
Punându-vă în cugete şi inimi aceste gânduri, cu dragoste către frăţiile voastre spun cu bucurie: Hristos Se naşte, slăviţi-L;
Vă doresc să prăznuiţi plini de har şi adevăr Sărbătorile Naşterii Domnului, iar anul 2016 să fie un an al păcii şi al mântuirii.
Al vostru de tot binele doritor şi către Hristos-Domnul rugător,
PETRU
ARHIEPISCOP AL CHIŞINĂULUI,
MITROPOLIT AL BASARABIEI
ŞI EXARH AL PLAIURILOR
Dată în Reşedinţa Noastră Mitropolitană din Chişinău cu prilejul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, 2015/2016.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…