Papa Francisc oficiază Sfânta Liturghie de Paştele romano-catolic în Piaţa San Pietro de la Vatican, îndemnând necredincioşii şi creştinii inactivi să se apropie de Dumnezeu, scrie presa italiană.
La finalul Sfintei Liturghii pascale, Papa Francisc va rosti discursul „Urbi et Orbi” (adresat Romei şi lumii) de la balconul Basilicii San Pietro.
În cursul vecerniei dinaintea Paştelui, Papa Francisc a îndemnat necredincioşii şi catolicii inactivi să se apropie de Dumnezeu.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…