După luni întregi de repetiții pentru Eurovision, se pare că Pasha n-are nevoie de odihnă. Zilele trecute artistul și-a luat zborul în Rusia, unde va concerta în câteva dintre cele mai mari orașe- Moscova, Kirov, Arhanghelsk și Naryan-Mar.
Alături de Pasha, va face show și MC Macho Man, cunoscut de împătimiții vieții de club. Artiștii au declarat că au o agendă încărcată, dar că vor încerca să și viziteze locurile unde vor cânta. În această toamnă, cei doi urmează să meargă într-un alt turneu, în Cipru. Până atunci însă, Pasha lucrează la câteva piese noi, dar și la varianta în limba română a piesei care i-a adus locul 11 la Baku. Artistul a mai povestit că a cunoscut mai multe celebrități la Eurovision, cu care va colabora în viitorul apropiat.