Select your Top Menu from wp menus

PAS propune modificări la Codul Electoral

Partidul Acţiune şi Solidaritate vine cu mai multe propuneri de modificare a Codului Electoral în vigoare, în speranța că cineva dintre deputați va prelua proiectul și îl va înregistra ca și inițiativă legislativă. Proiectul a fost prezentat joi, 20 aprilie, într-o conferință de presă, transmite IPN.
PAS propune ca, la deschiderea secțiilor de votare în diasporă, limita de buletine de vot pentru o secție să se extindă de la trei mii la opt mii de exemplare. Formațiunea sugerează ca peste hotare alegerile să se desfășoare timp de două zile: sâmbătă şi duminică. Iar Comisia Electorală Centrală ar urma să decidă în exclusivitate numărul secțiilor de votare în străinătate, ministerului de externe revenindu-i doar rolul strict organizațional.

Ce tine de finanțarea partidelor, PAS propune micșorarea cuantumului donației care poate fi acceptată de la persoane fizice, de la 200 la cinci salarii medii pe economie, iar de la persoane juridice – de la 400 la 12 salarii medii. Partidul mai propune excluderea interdicției de a face donații pentru cetățenii care locuiesc şi obţin venituri peste hotarele ţării. „Propunem omiterea acestei interdicţii şi limitarea cuantumului acestei donаţii până la trei salarii medii, adică aproape 16 mii de lei, şi interzicerea finanţării partidelor de către companiile care au contracte de achiziţii cu statul”, a precizat juristul PAS, Sergiu Litvinenco.

Pentru a preveni fraudele electorale, PAS vine cu soluţia de a instala camere de luat vederi în incinta secţiilor de votare, care vor fi amplasate aşa ca să nu împiedice procesul de vot şi să asigure secretul votului. Tot aici se propune arondarea candidaţilor către o circumscripţie electorală şi obligarea partidelor de a include proceduri interne de desemnare a candidaţilor la funcţii elective.

Partidul Democrat a venit cu o reacție la iniţiativa PAS Democrații dezaprobă propunerea privind finanțarea partidelor politice din fonduri provenite de la cetăţeni din exteriorul ţării, sugerând că acest lucru ar permite amestecul unor puteri sau organizaţii străine în politica internă din Republica Moldova şi promovarea unor interese străine ţării. „Prin iniţiativa propusă, PAS şi Maia Sandu nu fac altceva decât să contribuie la dezvoltarea partidelor pro-ruse, care vor fi cele mai importante beneficiare ale legiferării fondurilor de la cetăţeni străini pentru partidele din Republica Moldova”, se menționează în comunicatul PDM.
De partea cealaltă PAS a emis un comunicat în care spune că în campania electorală PDM a a sprijinit tacit finanțarea campaniei lui Dodon din bani rusești veniți prin offshore-urile din Bahamas. Formațiunea condusă de Maia Sandnu mai spune că cetățenii moldoveni care muncesc peste hotare transferă câte 1 miliard de dolari, iar atitudinea PD este una denigratoare, în condițiile în care această formațiune acceptă în calitate de donaţii sume imense de la persoane suspecte, precum cea a lui Vladimir Maiduc, care a livrat PD-ului jumătate de milion de lei doar în 2016.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pas-propune-modificari-la-codul-electoral/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19