Partidul Acțiune și Solidaritate declară că înregistările audio care ar demonstra că un reprezentant al acestei formațiuni a solicitat surse financiare din partea unor persoane apropiate controversatului om de afaceri Ilan Șor reprezintă o conversație obișnuită cu o persoană care a vizitat sediul paritdului și au fost realizate pe căi ilegale.
Publicarea acestora face, în opinia conducerii PAS, dovada continuării liniei de atac lansate cu participarea lui Ilan Șor, al cărui consilier este Viorel Melnic, cumătrul lui Igor Dodon.
Materialul audio publicat pe pagina de Facebook a PAS se arată că înregistrările publicate de blogerul Eugen Luchianiuc ar fi fost realizat în timpul unei convorbiri dintre secretarul partidului, Ion Grosu, și una dintre sutele de persoane care vizitează sediul formațiuni în aceste zile, pentru a face donații.
De asemenea, PAS precizează că persoana care a fost la sediul PAS și care nu s-a prezentat nu coincide cu cea din imaginea care apare pe blog ca fiind interlocutorul lui Igor Grosu, iar conversația demonstrează că cetățeanul din înregistrare este un provocator trimis cu intenția de discredita partidul.
PAS mai anunță că serviciile acestuia nu au fost acceptate și că va depune o plângere la poliție și procuratură pe marginea acestui caz.
sursa: radiochisinau.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…