Categories: PoliticȘtiri

PAS acuză comisia responsabilă de circumscripții de încercarea de a frauda alegerile din 2018

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a identificat derapaje în activitatea comisiei responsabile de constituirea circumscripțiilor uninominale permanente, considerându-le o încercare de a manipula și de a frauda următoarele alegeri parlamentare, transmite IPN.

Potrivit membrului Biroului Permanent Național al formațiunii, Sergiu Litvinenco, Comisia este lipsită de independență, inclusiv din cauza faptului că majoritatea membrilor sunt membri PDM. Comisia este lipsită de transparență și a mimat niște dezbateri. A încălcat legea și discriminează cetățenii din diaspora, favorizându-i pe cei din stânga Nistrului, a spus reprezentantul PAS într-o conferință de presă.

În aceeași conferință, Maia Sandu lidera PAS, a remarcat că circumscripțiile arată destul de ciudat, prezentând semne clare de manipulare a hotarelor pentru avantajarea unui partid politic sau mai multor, în cazul dat fiind vorba de PDM și PSRM. Dincolo de retorica geopolitică, acest proces de „desenare a hotarelor circumscripțiilor” este o dovadă că Partidul Democrat pune bazele unei alianțe postelectorale cu Partidul Socialiștilor, a spus Maia Sandu.

„Am văzut că au dispărut toate promisiunile care s-au făcut în perioada în care se promova cu insistență promovarea sistemului electoral mixt, și anume când li se spunea oamenilor că vor putea avea deputatul lor. Acum sunt amestecate mai multe localități și, se pare, nici una dina aceste promisiuni nu mai sunt valabile”, a adăugat Maia Sandu.

Lista celor 46 de circumscripții uninominale permanente, aprobată de Comisie, cuprind unitățile administrativ teritoriale de nivelul doi, inclusiv municipiile Chișinău (11 circumscripții) și Bălți (două circumscripții), dar și UTA Găgăuzia (două circumscripții). De asemenea, Comisia a luat decizia de a acorda regiunii transnistrene, în baza circumscripțiilor create, două mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar pentru diasporă vor fi acordate trei mandate.

Lista a fost prezentată Guvernului pentru aprobare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago