Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Partidul Șor a pierdut un proces în dosarul privind finanțarea frauduloasă cu peste 2 milioane de lei a campaniei sale electorale

Curtea Supremă de Justiție a respins zilele trecute recursul declarat de reprezentantul Partidului Șor, avocatul Vadim Banaru într-un dosar legat de finanțarea frauduloasă a campaniei electorale din februarie curet. Potrivit deciziei CSJ, Partidul Șor nu a respectat termenul legal în care urma să atace o încheiere a Curții de Apel Chișinău asupra contestării unei hotărâri a Comisiei Electorale Centrale. O altă ședință a CSJ în acest dosar este programată pentru 12 decembrie.

În aprilie curent CEC a aprobat parțial contestația depusă de Valeriu Munteanu, care a candidat din partea blocului ACUM în circumscripția Orhei la alegerile parlamentare din februarie. În contestație Munteanu acuza Partidul Șor că a primit donații de peste 2 milioane de lei, de la 4 firme care au avut contracte cu statul, lucru interzis de prevederile legale. În consecință CEC a obligat Partidul Șor să verese în bugetul de stat 2090000,0 lei în termen de șase luni.

CEC a sesizat și Procuratura Generală în cu falsul în Declarațiile pe propria răspundere despre inexistența cotei de stat, străine sau mixte în capitalul social, precum și privind lipsa restricțiilor prevăzute la pct. 13 subpct. 1) lit. h) din Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale, depuse de SRL „Forsbeta”, SC „Laslux” SRL, SRL „Vent Sistem Companie Climatica” și SRL „Exfactor-Grup”, care au finanțat Partidul Șor.Condamnat în primă instanță pentru implicare în furtul miliardului din sistemul bancar în 2014, Șor a fugit în străinătate în luna iunie, când aliații săi democrați au pierdut puterea.

RadioOrhei

Recent Posts

Orheiul, unul dintre cele mai pustiite ţinuturi in timpul deportărilor staliniste

Cu 84 de ani in urma, in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a…

2 zile ago

EXPERTIZĂ: CAPC consideră nejustificate modificările legislative cu privire la Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării

Modificările legislative privind locul și statutul Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării nu…

2 zile ago

EXPERTIZĂ: Noua Lege privind securitatea națională este oportună, dar poate afecta echilibrul puterilor în stat – Centrul de analiză și prevenire a corupției

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a analizat proiectul Legii privind securitatea națională…

2 zile ago

Unde se pot odihni copii din Orhei în acest an, cât costă un bilet la tabără și cum poate fi obținut

În acest an în raionul Orhei vor activa 2 tabere pentru copii – cea aflată…

3 zile ago

La Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată și cabinetul radiologic

Astăzi, la Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată al Centrului primar…

6 zile ago

Comunicat DSE Orhei: Săptămâna precedentă doi bărbați au decedat în raioanele Șoldănești și Orhei

 Un bărbat de 50 ani și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit în locuința…

6 zile ago