Comisia Electorală Centrală a cerut Curții de Apel Chișinău excluderea partidului „Patria” în frunte cu Renato Usatîi, din competiția electorală, anunță Politik.md. Aceasta a avut loc în cadrul unei ședințe extraordinare acum câteva minute.
Potrivit membrului Comisiei, Vasile Gafton, la CEC a parvenit astăzi o sesizare din partea Inspectoratului General de Poliție cu privire la depistarea unor surse de bani, fără a fi declarată proveniența acestora.
„Se constată folosirea mijloacelor nedeclarate de către concurentul electoral partidul „Patria” și se solicită Curții de Apel să dispună anularea hotărârii de înregistrare a concurentului Patria. De asemenea, se propune încasarea în beneficiul statului a mijloacelor necesare din fondul concurentului în cauză”, a declarat Gafton.
În cadrul aceleiași ședințe, CEC propune și sancționarea contravențională a concurentului electoral „Patria” și a unor candidați de pe această listă.