Select your Top Menu from wp menus

Partidul Liberal anunţă că părăseşte Alianţa de guvernare

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a anunţat că formaţiunea pe care o conduce părăseşte Alianţa de guvernare şi trece în opoziţie. Anunţul a fost făcut după şedinţa extraordinară a Consiliului Republican.

Potrivit președintelui liberalilor, Consiliul Republican a susținut decizia înaintată de Biroul Politic al formațiunii de a părăsi majoritatea parlamentară. „Am mers peste tot doar pentru a nu admite alegeri anticipate, ca ulterior partidele pro-ruse să nu vină la guvernare, dar din păcate timpul arată că nu am fost apreciați nici de cetățeni, nici de colegii din majoritatea parlamentară. Această coaliție ne-a costat foarte mult, inclusiv pierderea imaginii. Se invocă așa-numita luptă cu corupția, dar de fapt se luptă cu PL, pentru a compromite acest partid, însă se lovește în noi pe nedreptate”, a spus Ghimpu.

Într-o primă reacție, Partidul Democrat de guvernământ a anunțat, într-un comunicat de presă, că a luat act de retragerea PL-ului din alianța de guvernare și că, citez, „manifestă înțelegere față de anumite declarații sau reacții emotive”.

Deputaţii liberali nu s-au prezentat, astăzi, la şedinţa Parlamentului. Nici miniştrii PL care urmau să fie prezenţi în plen pentru raportul cu privire la activitatea Guvernului nu au venit.

Înainte de şedinţa Consiliului Republican, PL a avut o întrevedere cu şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, şi ambasadorul SUA în Moldova, James D. Pettit.

TVR Moldova  aminteşte că Dorin Chirtoacă, primar de Chişinău şi vicepreşedinte al PL, a fost reţinut în dosarul parcărilor cu plată. Acesta riscă de la trei la şapte ani de închisoare.

Astăzi, Judecătoria Buiucani a prelungit mandatul de arestare pe numele ministrului liberal al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, cu încă 30 de zile. Acesta se va afla în Penitenciarul nr. 13.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/partidul-liberal-anunta-ca-paraseste-alianta-de-guvernare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19