Categories: PoliticȘtiri

Partidul Dreapta a ales conducerea, a stabilit statutul şi programul de activitate

Partidul Politic Dreapta cu profil unionist a organizat congresul de constituire al formaţiunii. Membrii partidului şi-au ales conducerea, au stabilit statutul, programul de activitate şi componenţa nominală a Consiliului republican al formaţiunii. Printre delegaţii congresului au fost personalităţi din diaspora moldovenească, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al partidului.

Potrivit membrilor formaţiunii, Partidul Dreapta se lansează în calitate de proiect politic şi social şi propune edificarea unei noi clase politice, bazate pe criterii de integritate, legalitate şi moralitate, în spiritul promovării valorilor româneşti şi europene.

Ana Guţu a fost aleasă în calitate de preşedinte al Partidului Politic Dreapta, iar în calitate de Secretar general a fost ales Victor Sandu. Consiliul Republican, întrunit imediat după congres, a votat în calitate de vicepreşedinţi ai partidului pe Ilie Ilaşcu, Dorin Duşciac, Ion Ursu, Iulian Gramaţki, Anatol Arhire şi Maxim Guţu. Consiliul Republican al Dreptei, pe lângă preşedinţii şi secretarii organizaţiilor teritoriale, include 10 cetăţeni ai Republicii Moldova stabiliţi peste hotare.

„Incapacitatea guvernărilor din ultimii ani de a implementa, de manieră eficientă programul electoral din 2009, disfuncţionalităţile succesive ale statului Republica Moldova, profunda instabilitate socio-politică, corupţia lasă Republica Moldova în pragul falimentului. Această situaţie se traduce astăzi printr-o subzistenţă precară şi incertă a populaţiei. Rezultatul direct al acestei politici actuale a dus la pierderea încrederii în reprezentaţii clasei politice actuale în Republica Moldova, la care se adaugă un val de scepticism european în rândul populaţiei”, se spune în comunicat.

Totodată, Partidul Dreapta a lansat proiectul „The Right Government”, iniţiat de un grup de tineri experţi din Republica Moldova şi diasporă.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago