Categories: PoliticȘtiri

Partidele vor putea aduna 55 MILIOANE de lei în această campanie electorală

În şedinţa de marţi, 7 octombrie 2014, Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Potrivit hotărîrii CEC, plafonul mijloacelor financiare pentru partidele politice, organizaţiile social-politice, blocuri electorale este de 55 mln. lei, iar pentru candidaţii independenţi – de 2 mln lei. Totodată, pentru prima dată în acest an, s-a decis valoarea cuantumului creditului acordat concurenţilor electorali, astfel încît pentru fiecare candidat independent această sumă reprezintă 5 mii lei, iar pentru fiecare dintre partidele politice, organizaţiile social-politice, blocuri electorale – 25 mii lei.
Tot astăzi, Comisia a acreditat 154 de observatori naţionali din partea Asociaţiei obşteşti „PROMO-LEX” şi un observator internaţional din partea Adunării Parlamentare a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014.
În cadrul aceleeaşi şedinţe, CEC a aprobat Codul de conduită a funcţionarilor electorali, regulamentele privind activitatea consiliilor electorale de circumscripţie şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi modelele documentelor electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. De asemenea, Comisia a stabilit numărul de persoane de încredere ale concurenţilor electorali şi a decis asupra numărului de membri ai organelor electorale care pot fi degrevaţi de atribuţiile de la locul de muncă permanent şi termenul degrevării.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: un tânăr s-a aruncat într-o fântână și nu dorea să fie salvat

Incendiile de vegetație și gunoiște rămân cele mai frecvente situații excepționale produse pe teritoriul raioanelor…

o zi ago

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

5 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

5 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

5 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

6 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

6 zile ago