Select your Top Menu from wp menus

Partidele vor putea aduna 55 MILIOANE de lei în această campanie electorală

În şedinţa de marţi, 7 octombrie 2014, Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Potrivit hotărîrii CEC, plafonul mijloacelor financiare pentru partidele politice, organizaţiile social-politice, blocuri electorale este de 55 mln. lei, iar pentru candidaţii independenţi – de 2 mln lei. Totodată, pentru prima dată în acest an, s-a decis valoarea cuantumului creditului acordat concurenţilor electorali, astfel încît pentru fiecare candidat independent această sumă reprezintă 5 mii lei, iar pentru fiecare dintre partidele politice, organizaţiile social-politice, blocuri electorale – 25 mii lei.
Tot astăzi, Comisia a acreditat 154 de observatori naţionali din partea Asociaţiei obşteşti „PROMO-LEX” şi un observator internaţional din partea Adunării Parlamentare a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014.
În cadrul aceleeaşi şedinţe, CEC a aprobat Codul de conduită a funcţionarilor electorali, regulamentele privind activitatea consiliilor electorale de circumscripţie şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi modelele documentelor electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. De asemenea, Comisia a stabilit numărul de persoane de încredere ale concurenţilor electorali şi a decis asupra numărului de membri ai organelor electorale care pot fi degrevaţi de atribuţiile de la locul de muncă permanent şi termenul degrevării.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/partidele-vor-putea-aduna-55-milioane-de-lei-in-aceasta-campanie-electorala/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19