Categories: PoliticȘtiri

Participanţii la acţiunea de duminică au votat Unirea cu România

Mii de persoane s-au adunat duminică, 5 iulie, în centrul capitalei pentru a participa la acţiunea denumită Marea Adunare Naţională de la Chişinău şi unde au votat Unirea cu România. Potrivit organizatorilor manifestaţiei – asociaţiile membre al Blocului Unităţii Naţionale, la eveniment au participat 30 de mii de persoane. O parte dintre participanţii la eveniment, ulterior, din centrul Chişinăului, au plecat pe jos, în Marşul lui Ştefan cel Mare, spre Bucureşti, transmite IPN.

Participanţii la Mare Adunare Naţională au votat un document prin care au declarat că realizarea dreptului la unitate naţională al românilor de pe ambele maluri ale Prutului este un deziderat care nu mai poate fi amânat. Dezbinarea naţională, aşa cum s-a vădit în ultimele decenii, nu duce decât la risipirea mijloacelor materiale şi a energiilor spirituale, provocând imense suferinţe poporului. Doar împreună putem făuri un viitor demn pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului, se spune în document.

Aceştia au făcut apel către toţi factorii de decizie din România şi Republica Moldova, ca, „mai presus de ideologiile şi interesele de partid, să promoveze solidaritatea naţională şi să contribuie la reunirea celor două maluri ale Prutului. Parlamentele şi guvernele celor două state să constituie de urgenţă grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă şi politică a Unirii.”

În apel se mai spune: „Preşedintele României şi preşedintele Republicii Moldova, ministerele de externe de la Chişinău şi Bucureşti, să ia în discuţie subiectul viitorului comun al celor două state în organismele internaţionale din care fac parte Republica Moldova şi România. ParlamentulEuropean, Consiliul European şi Comisia Europeană, parlaméntele şi guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene sunt îndemnate să sprijine acţiunile de apropiere a celor două state româneşti”.

Unioniştii vor merge pe jos în următoarele zile, urmând traseul Străşeni-Lozova-Călăraşi-Corneşti-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, într-o refacere la scară mare a „Podurilor de flori”, ca formă de manifestare a sentimentelor naţionale, instituită în perioada renaşterii naţionale care a precedat declararea Independenţei Republicii Moldova de fosta Uniune Sovietică. Organizatorii subliniază că este prima dată în istoria ultimilor ani când acţiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

8 ore ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

3 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

o săptămână ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

o săptămână ago