Categories: PoliticȘtiri

Parlamentul va fi obligat să convoace referendumul de modificare a Constituţiei, dacă…

Parlamentul va fi obligat să convoace referendumul de modificare a Constituţiei iniţiat de către Platforma civică „DA”, în cazul dacă nu va reuşi să soluţioneze problema pe cale parlamentară. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Deputatul Anatolie Zagorodnîi, membru al Platformei social-democrate, consideră că cel mai probabil acest referendum nu va avea loc. „Scopul principal al referendumului iniţiat de către Platforma  „DA” a fost alegerea directă a şefului statului. După decizia Curţii Constituţionale din 4 martie, această problemă a dispărut. Acum rămân două aspecte, anularea imunităţii parlamentare şi reducerea numărului de deputaţi. Dar aceste chestiuni am putea să le rezolvăm şi pe cale parlamentară. Noi suntem pentru anularea imunităţii. De asemenea, în urma implementării reformei administrativ-teritoriale, va deveni posibilă şi reducerea numărului de deputaţi”, a precizat Zagorodnîi.

Şi deputatul PSRM Vasile Bolea consideră că iniţiativa Platformei „DA” ar putea fi soluţionată în Parlament. „Este o iniţiativă populară şi dacă CEC va găsi în regulă toate semnăturile, Parlamentul va trebui să-i dea curs – fie să numească data referendumului, fie să modifice Constituţia în Parlament”, a spus Bolea.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago