Parlamentul ucrainean a cerut marți ca fostul președinte Viktor Ianukovici și alți doi membri ai regimului său să fie deferiți Curții Penale Internaționale de la Haga, unde să fie judecați pentru crime împotriva umanității, ei fiind considerați de noile autorități de la Kiev responsabili pentru victimele din timpul confruntărilor violente de săptămâna trecută, relatează agențiile EFE și Reuters.
În rezoluția votată de 324 de deputați, Rada Supremă (legislativul de la Kiev) menționează că recunoaște jurisdicția acestei instanțe internaționale pe teritoriul ucrainean. Ceilalți doi oficiali pe care intenționează să-i trimită în fața Tribunalului de la Haga sunt fostul ministru de interne Vitali Zaharenko și fostul procuror general Viktor Pșonka.
Un purtător de cuvânt al Curții Penale Internaționale a declarat că acest organism nu a primit deocamdată vreo solicitare din partea guvernului de la Kiev pentru a investiga evenimentele ce au condus la schimbarea de regim din Ucraina, precizând că guvernul unei țări poate emite o declarație prin care să accepte jurisdicția Curții pentru fapte din trecut, dar decizia cu privire la deschiderea efectivă a unei asemenea investigații revine procurorului Curții.
Viktor Ianukovici a fugit sâmbătă din Kiev pentru a nu cădea în mâinile protestatarilor și se ascunde în prezent într-o locație necunoscută, la fel ca și ceilalți doi oficiali menționați în aceeași rezoluție, probabil în estul Ucrainei sau în Peninsula Crimeea. Noile autorități ucrainene au emis un mandat de arestare pe numele fostului președinte, acuzându-l de ‘crime în masă’ împotriva civililor.
sursa: agerpres.ro