Select your Top Menu from wp menus

Parlamentul repetă concursurile pentru funcții de conducere în două agenții

Posturile de director al Consiliului de Administrație al ANRE și de director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor sunt scoase din nou la concurs de către Parlament, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei economie, buget, finanțe, candidații pentru funcția de director al Consiliului de Administrație al ANRE trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova.

De asemenea, trebuie să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic şi experienţă de lucru de cel puţin 10 ani în unul dintre domeniile menţionate, dintre care cel puţin 3 ani în funcţii de conducere în instituții publice sau întreprinderi din sectoarele reglementate de Agenția Naţională pentru Reglementare în Energetică.

Candidații vor depune dosarele complete la Comisia  economie, buget și finanțe sau la adresa electronică [email protected]., în perioada  28.10.2019 – 26.11.2019,  în zilele de luni-vineri, cu excepția zilelor de sărbătoare nelucrătoare, între orele 08:00-17:00.

Candidații pentru funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor – director general al ANSC vor depune dosarele complete la Comisia Economie, Buget și Finanțe a Parlamentului sau la adresa electronică [email protected], în perioada 24.10.2019 -31.10.2019, în zilele de luni până vineri, cu excepția zilelor de sărbătoare nelucrătoare, între orele 08.00-17.00.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/parlamentul-repeta-concursurile-pentru-functii-de-conducere-in-doua-agentii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19