Categories: PoliticSocialȘtiri

Parlamentul reglementează mecanismul de contestare a refuzului organului de urmărire penală de a primi plângerea privind comiterea unei infracțiuni

Parlamentul reglementează mecanismul de contestare a refuzului organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunțul privind comiterea sau pregătirea comiterii unei infracțiuni. În ședința plenară de astăzi, deputații au aprobat, în lectura a doua, proiectul de modificare a unor acte legislative.

Potrivit proiectului, refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunțul privind comiterea sau pregătirea comiterii unei infracțiuni va putea fi contestat la procuror sau procurorul ierarhic superior în termen de 15 zile de la data la care i s-a adus la cunoștință ordonanța. Ordonanța poate fi contestată la judecătorul de instrucție în termen de 10 zile de la data care i s-a adus la cunoștință.

O altă modificare vizează faptul că în cazul în care urmărirea penală împotriva persoanei juridice se efectuează pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe şi în privinţa reprezentantului ei legal, persoana juridică își desemnează, în termen de 5 zile de la momentul aducerii la cunoștință a ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit sau în termen de 48 de ore din momentul aducerii la cunoștință a ordonanței de punere sub învinuire, un alt reprezentant în privința căruia nu se desfășoară un proces penal. Dacă persoana juridică nu și-a desemnat un reprezentant, judecătorul de instrucție sau instanța de judecată pot desemna un reprezentant al persoanei juridice în privința căruia nu se desfășoară un proces penal.

Potrivit proiectului, persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova vor putea beneficia de asistență juridică garantată de stat.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago