Categories: PoliticȘtiri

Parlamentul nu a acceptat iniţiativa care să le permită studenţilor să voteze la locul de studii

Majoritatea parlamentară a refuzat să introducă pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 3 noiembrie, proiectul de lege care să le permită studenţilor şi elevilor să poată vota la alegerile prezidenţiale la locul unde îşi fac studiile. Autorul iniţiativei, deputatul neafiliat Valeriu Ghileţchi, a spus că acest proiect este mai degrabă tehnic deoarece studenţii şi elevii au dreptul de a vota la locul unde îşi fac studiile, dar acest lucru se referă la alegerile parlamentare şi trebui să li se asigure acest drept şi la cele prezidenţiale, chiar dacă modificarea urmează a fi operată chiar în toiul campaniei electorale, între cele două tururi ale scrutinului, transmite IPN.

Deputaţii socialişti şi cei comunişti s-au arătat nemulţumiţi de această propunere. Vladimir Ţurcan, deputat socialist, a spus că studenţii şi elevii au posibilitatea să-şi exercite dreptul de vot la domiciliu, căci alegerile au loc duminica, iar ei se pot deplasa acasă. Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, l-a îndemnat pe Valeriu Ghileţchi să nu propună schimbarea regulilor de joc chiar în timpul jocului.

Fracţiunea liberal-democraţilor a susţinut propunerea lui Valeriu Ghileţchi, subliniind că studenţii şi elevii au fost lipsiţi de un drept ce le aparţine, iar prezenţa slabă la vot a tinerilor la primul tur al scrutinului prezidenţial a demonstrat că e nevoie să fie asigurat dreptul la vot la locul unde îşi desfăşoară studiile, aşa cum este permis la alegerile parlamentare.

Iniţiativa nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a putea fi introdusă pe ordinea de zi a şedinţei legislativului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago