Select your Top Menu from wp menus

Parlamentul Indoneziei a adoptat legea care interzice sexul în afara căsătoriei. Și concubinajul se pedepsește cu închisoare

Parlamentul indonezian a aprobat marţi un text de lege ce incriminează sexul în afara căsătoriei, text denunţat de apărătorii drepturilor omului drept un recul de la libertăţi şi o alunecare spre fundamentalism în această ţară cu cea mai mare populaţie musulmană din lume, informează AFP şi Reuters.
Această reformă a codului penal, care datează încă din vremurile când Indonezia era colonie a Olandei, a fost adoptată cu majoritatea voturilor deputaţilor. Ea pedepseşte în special relaţiile sexuale în afara căsătoriei, precum şi coabitarea cuplurilor necăsătorite.

Potrivit textului, coabitarea ilegală va fi pasibilă de şase luni de detenţie, iar relaţiile sexuale în afara căsătoriei – de un an de închisoare.

„Era timpul pentru o schimbare”

„Am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru a ţine cont de chestiunile importante şi de diferite opinii care au fost dezbătute”, a declarat în parlament ministrul indonezian al justiţiei Yasonna Laoly.

„Cu toate acestea, este timpul să luăm o decizie importantă cu privire la amendarea codului penal şi să lăsăm în urma noastră codul penal colonial pe care l-am moştenit” în timpul independenţei ţării în 1949, a adăugat ministrul.

Un purtător de cuvânt al comitetului însărcinat cu elaborarea proiectului din cadrul Ministerului Justiţiei, Albert Aries, a afirmat că reforma va proteja instituţia căsătoriei. El a subliniat că actele sexuale de dinaintea căsătoriei şi cele din afara căsătoriei nu vor putea fi semnalate decât de consort, părinţi sau copii, ceea ce limitează de facto anvergura textului legislativ.

Însă detractorii noii legi o denunţă drept una ce instituie o atingere la adresa libertăţii moravurilor. Potrivit grupurilor de apărare a drepturilor omului, noile amendamente subliniază o alunecare crescândă spre fundamentalism într-o ţară multă vreme apreciată pentru toleranţa sa religioasă şi unde laicitatea este înscrisă în Constituţie.

sursa: hotnews.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/parlamentul-indoneziei-a-adoptat-legea-care-interzice-sexul-in-afara-casatoriei-si-concubinajul-se-pedepseste-cu-inchisoare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19