Select your Top Menu from wp menus

Parlamentul European a aprobat facilitarea călătoriilor în UE pentru cetățenii Ucrainei și Moldovei

Scutirea de viză pentru cetățenii care au pașapoarte biometrice și simplificarea cererilor pentru demonstrarea scopului călătoriei sunt câteva din schimbările cheie votate la acordurile din 2008 de facilitare a obținerii vizelor între UE și Ucraina / Moldova

Vizele de scurtă ședere pentru a călători în țările Uniunii Europene vor fi obtinute mai usor de catre jurnaliștii din R.Moldova și Ucraina, dar și reprezentanți ai societății civile, ONG-urilor și cetățeni tineri. Un proiect de lege in acest sens a fost aprobat astazi, 18 aprilie, de Parlamentul European.  Scopul este de a facilita eliberarea vizelor de scurtă ședere pentru o perioadă care nu poate să depăşească 90 de zile în decurs de 180 de zile, se spune în comunicatul de presă al Parlamentului European.

Lista categoriilor de solicitanți care vor trebui să prezinte documente cu privire la scopul călătoriei se va extinde cu jurnaliști și personalul tehnic al acestora, rude apropiate ale cetățenilor UE și participanți la programele de cooperare transfrontalieră inițiate de UE.

Unii solicitanți vor fi scutiți de la achitarea taxei pentru viză, și anume: rudele apropiate ale cetățenilor UE, echipele jurnalistice, tinerii participanți la seminarii, conferințe, evenimente sportive, culturale sau educaționale organizate de ONG-uri, reprezentanți ai societății civile, și participanții la programele oficiale de cooperare transfrontalieră ale UE.

Sunt prevazute, de asemenea, criteriile pentru obținerea vizelor cu intrări multiple pentru soți, copii și părinți care vizitează cetățeni ai Republicii Moldova cu reședința legală în UE.

Cetățeni ai Republicii Moldova care dețin pașapoarte biometrice vor fi scutiți de obligativitatea obținerii de vize de scurtă ședere și li se va permite să intre, ieși și tranzita teritoriile statelor membre ale UE fără vize.

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/parlamentul-european-a-aprobat-facilitarea-calatoriilor-in-ue-pentru-cetatenii-ucrainei-si-moldovei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19