Categories: PoliticȘtiri

Parlamentul este chemat să respecte întocmai opinia Comisiei de la Veneția

Organizațiile societății civile care se declară împotriva modificării sistemului electoral îndeamnă Parlamentul să respecte întocmai opinia Comisiei de la Veneția și să renunțe la această modificare, pe care o consideră contrară rigorilor europene și rigorilor democratice. Într-o conferință de presă la IPN, reprezentanții societății civile au spus că sunt în așteptarea opiniei Comisiei de la Veneția față de proiectele propuse de PSRM și PDM. ONG-urile își asumă dreptul să reia protestele în cazul în care majoritatea parlamentară, împreună cu Igor Dodon, vor insista pe modificarea sistemului electoral și nu vor ține cont de recomandările Comisiei.

Directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă, Igor Boțan, a declarat că nu este clar de ce un sistem susținut de 35% din cetățeni este schimbat pe un sistem susținut de doar 17% din cetățeni. „Dacă cetățenii vor fi anunțați că salariul pe care îl au ei și sunt nemulțumiți, va fi micșorat de două ori, eu aș vrea să văd ce vor zice cetățenii. Suntem exact în aceeași situație cu sistemul electoral. Nouă guvernanții ne spun că doar 35% susțin actualul sistem electoral și îl schimbă cu unul susținut de doar 17%. Întrebarea este: unde e bunul simț?”, a opinat Igor Boțan.

Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice, a menționat că la cel mai recent protest, organizat pe 11 iunie, autoritățile au creat din nou impedimente. De exemplu, autoritățile au anulat mai multe rute care veneau spre Chișinău. Totodată, în timp ce oamenii protestau împotriva modificării sistemului electoral, Partidul Democrat a organizat în paralel concerte, aplaudând aceste inițiative. Potrivit lui, această inițiativă este o idee proastă, care pune în pericol democrația în stat și oricare ar fi fost autorul ei, este de datoria societății civile să se opună și nu e cazul ca ONG-urile să fie asociate politic.

Lilia Carasciuc, președinta Transparency International Moldova, a spus că guvernanții au manipulat opinia publică, inclusiv declarând că odată cu modificarea sistemului, oamenii vor putea să retragă deputații, însă s-a renunțat la aceasta.

Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice, a declarat că Partidul Democrat nu are nicio șansă să se mai mențină la guvernare dacă va fi păstrat actualul sistem. Potrivit lui, guvernanții au încercat să mimeze un consens, însă prin această modificare se încearcă instaurarea unor regimuri autoritare banditește. În opinia sa, societatea trebuie să fie vigilenți, să nu fie indiferenți și să se mobilizeze.

Expertul Sergiu Tofilat a spus că societatea nu se teme de această guvernare și își va păstra dreptul de a protesta pașnic, pentru ca să se facă auziți. Acesta și-a exprimat speranța că guvernanții vor ține cont de opinia Comisiei de la Veneția și vor îmbunătăți prevedere legale cu privire la finanțarea partidelor, vor implementa sancțiuni pentru partidele care recurg la corupere etc. Expertul a mai spus că societatea civilă își asumă dreptul la protest, dar și la alte elemente legale pentru a împiedica guvernarea să modifice sistemul electoral.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

14 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

15 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago