Parlamentul de la Chișinău a decis ca 1 iunie, Ziua Copilului, să fie declarată zi liberă în Republica Moldova. Decizia a fost luată în 27 mai, când inițiatoarea proiectului de lege, deputata liberală Alina Zotea a spus în plenul legislativului căpărinţii din Republica Moldova petrec tot mai puţin timp alături de copiii lor, şi este responsabilitatea autorităţilor să găsească metode ca să le asigure acestora mai mult timp alături de copii. Potrivit agenției IPN, Guvernul urmează să decidă când va modifica Codul muncii, deși intenţia deputaţilor liberali e ca deciziA să intre în vigoare chiar din acest an.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…