Categories: PoliticȘtiri

Parlamentul aprobă Declarația de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei

Parlamentul de la Chișinău a aprobat cu 61 de voturi Declarația privind retragerea trupelor militare ale Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Deputații socialiști au contestat, menționând că decizia în cauză va afecta relațiile cu Federația Rusă și cu regiunea transnistreană, fiind „o provocare geopolitică”. Aceștia au părăsit sala de ședințe a Parlamentului în semn de protest, transmite IPN.

Declarația a fost semnată de deputații PDM, PPEM, PLDM și PL și menționează poziția Parlamentului vizavi de staționarea continuă a trupelor militare ruse în regiunea transnistreană. Întărirea prezenței trupelor străine pe teritoriul Republicii Moldova constituie o încălcare a prevederilor constituționale, în special ce țin de independența, suveranitatea și neutralitatea statului, dar și o încălcare a dreptului internațional, se spune în Declarație. Parlamentul consideră că menținerea trupelor și a unui volum mare de muniții și arme militare reprezintă o amenințare constantă la adresa stabilității regionale. Ca urmare, invită mediatorii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean să inițieze discuții politice privind transformarea actualului mecanism de menținere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internațional.

Legislativul face apel către Federația Rusă să finalizeze procesul de retragere a munițiilor și armamentului militar de pe teritoriul Moldovei în conformitate cu principiile dreptului internațional. De asemenea, cere Guvernului și președintelui țării să promoveze prin orice mijloace adoptarea unei rezoluții de către Adunarea Generală a ONU de retragere a forțelor militare ilegale de pe teritoriul Republicii Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago