Select your Top Menu from wp menus

Parlamentul alege Presedintele Republicii Moldova

Sedinţa specială a Legislativului de alegere a şefului statului a început astăzi dimineaţa, la ora 8.00, deşi iniţial reuniunea aleşilor era programată pentru ora 15.00. Ora sedintei a fost schimbata ieri seara, nu fara a se tine cont ca PCRM a anuntat actiuni de protest pentru dupa amiaza zilei de vineri. 

Vineri, la 8 dimineata, Regimentul de Patrulă şi Santinelă „Scut” era plasat deja în faţa Parlamentului, pentru a asigura ordinea publică şi a preveni eventuale nereguli în perioada scrutinului prezidenţial. În acelaşi timp, Palatul Republicii (sediul actual al Legislativului) este protejat de un gard de metal.

Trei deputați PCRM Artur Reşetnicov, Sergiu Sârbu şi Inna Şupac au venit în Parlament, pentru a monitoriza alegerile.  Comunistii, care au declarat anterior ca Parlamentul functioneaza nelegitim, prin  uzurparea puterii, au de gand sa constate fraude in timpul votarii.

Dupa raportul presedintelui comisiei speciale a Parlamentului pentru alegerea presedintelui republicii, deputatului PLDM, Tudor Deliu, primul discurs l-a rostit candidatul AIE la functia de sef al statului, Nicolae Timofti , in prezentt – presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Socialistul Igor Dodon si neafiliatul Mihai Godea care pana mai ieri vorbeau evaziv despre participarea la alegeri si-au confirmat astazi  decizia de a-si da votul pentru Timofti.  Pe de alta parte, comunistul Artur Resetnicov a iesit la tribuna Parlamentului si  i-a cerut candidatului AIE  să-şi retragă candidatura.

Aproape de ora 10 a fost dat startul procedurii de alegere a sefului statului, care se desfasoara cu o urna transparenta si cu buletine in  care deputatii isi exprima optiunea cu pixul.

Impreuna cu cei 3 deputati comunisti in sala Parlamentului sunt prezenti 65 de parlamentari. Pentru alegerea Presedintelui sunt necesare cel putin 61 de voturi.

Dacă preşedintele  va fi ales şi Curtea Constituţională  va valida  rezultatele, mandatul lui Nicolae Timofti va fi de 4 ani, adica de mai bine de 2 ori mai lung decat al Parlamentului actual.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/parlamentul-alege-presedintele-republicii-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19