Categories: PoliticSocialȘtiri

Parlamentul a votat mai multe modificări la Codul Penal

La emiterea sentinței pentru tinerii care au săvârșit o infracțiune având vârsta între 18 și 21 de ani se va aplica reducerea cu o treime a termenului maxim al pedepsei prevăzute de lege. În cazul în care instanța ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru infracțiunea săvârșită. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în lectură finală de Parlament. Documentul prevede mai multe modificări la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, transmite IPN.

Dacă în cursul urmării penale sau judecării cauzei s-au constatat încălcări care au afectat drepturile inculpatului, instanța va examina reducerea pedepsei inculpatului drept recompensă pentru acele încălcări.

Totodată, persoanelor eliberate de răspundere penală li se vor aplica următoarele sancţiuni contravenţionale: amendă în mărime de până la 150 de unităţi convenţionale, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la trei luni la un an, privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii pe un termen de la trei luni la un an. La fel,  se va aplica privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la șase luni la trei ani; privarea de dreptul special de a deţine armă şi de portarmă pe un termen de la trei luni la un an și muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la zece la 60 de ore.

Condamnații care au fost deținuți cel puțin zece zile în condiții contrare prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pot solicita, cu titlu de despăgubire, reducerea pedepsei. În cazul în care pedeapsa rămasă de executat nu permite deducerea integrală a reducerii pedepsei sau perioada încălcării este mai mică de zece zile, condamnatul poate solicita despăgubiri în valoare bănească în privința perioadei rămase.

Totodată, proiectul prevede că pedeapsa cu închisoarea va fi o ultimă soluție.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago