Select your Top Menu from wp menus

Parlamentul a organizat audieri publice privind conceptul noului Cod electoral

Conceptul noului Cod electoral a fost discutat astăzi într-o ședință desfășurată la Parlament. La audierile publice au participat deputați, reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale (CEC), ai partidelor extraparlamentare și societății civile, transmite MOLDPRES.

Documentul prevede posibilitatea de a organiza alegeri, în unele circumscripții electorale, timp de două zile – sâmbătă și duminică. Acest lucru s-ar putea întâmpla în situații excepționale, cum ar fi pandemie sau stare de urgență. Totodată, se propune reducerea numărului de membri ai Comisiei Electorale Centrale până la șapte persoane, de la nouă câte sunt în prezent.

Proiectul de lege mai stabilește principii privind reflectarea alegerilor de către mijloacele de informare în masă. Instituțiile mass-media vor avea obligația de a respecta principiile de echitate, echilibru și imparțialitate în contextul mediatizării campaniilor electorale. În caz contrar, acestea riscă să fie sancționate gradual de către Consiliul Audiovizualului.

„Documentul vine să transpună în practică mai multe recomandări ale organizațiilor internaționale și să racordeze legislația la adresele făcute de Curtea Constituțională în repetate rânduri”, a menționat președintele Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Proiectul Codului electoral va fi examinat în comisiile permanente, după care va fi propus Legislativului spre adoptare.

Foto: Parlament


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/parlamentul-a-organizat-audieri-publice-privind-conceptul-noului-cod-electoral/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19