În startul şedinţei de astăzi a Legislativului, deputatatul PCRM, Ina Şupac, a solicitat audierea în Parlament a minstrului Educaţiei, Maia Sandu, şi a ministrului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, pentru faptul ca pe mesele copiilor cu dizabilitati mintale de la Casa-internat din Orhei ajunge mancare cu viermi, după cum a afirmat parlamentara.
Potrivit lui Supac, în presă au apărut mai multe informaţii despre aceea ca copiii de la Casa-internat din Orhei sunt hraniti cu mancare ce conţine viermi, cazuri care ar fi confirmate şi de avocatul parlamentar al copilului.
Supac a tinut sa sublinieze ca instituţia din Orhei este condusă de un reprezentant al Partidului Democrat. Aceasta remarca s-a soldat cu o replica neintarziata din partea liderului fracţiunii democrate din Parlament, Dumitru Diacov. Diacov a declarat că PCRM ii impune pe activiţtii săi din teritoriu să colecteze diverse informaţii denigratoare şi că această situaţie a fost creată anume la iniţiativa acestor activişti.
Majoritea parlamentară nu a susţinut solicitarea de a audia în acest caz Miniştii Educaţiei şi Protectiei Sociale şi Familiei, iniţiativa acumulând doar 38 de voturi ale deputaţilor comunişti şi a unor neafiliaţi.
Mentionam ca Agentia Omega, cunoscuta ca fiind afiliata comunistilor, a publicat timp de cateva zile o serie de materiale la subiectul alimentarii copiilor de la Casa-internat din Orhei. Pentru conformitate, linkul