Parlamentul a declarat stare de urgență, pe o perioadă de 60 de zile

Întrunit în ședință plenară în cadrul sesiunii extraordinare, Parlamentul a adoptat, astăzi, Hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe o perioadă de 60 de zile.

Pentru instituirea stării de urgență au votat 58 de deputați. Hotărârea intră în vigoare la data adoptării.

Propunerea a venit din partea Guvernului și are la bază Raportul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale privind necesitatea declarării stării de urgenţă și ține cont de faptul că insuficiența gazelor naturale afectează direct și imediat securitatea statului și al cetățenilor.  

Conform documentului adoptat, pe perioada stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:

1) dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de gaze naturale și a altor resurse energetice;

2) adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative;

3) adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor și a operatorilor de sistem să acționeze în scopul procurării, transportării și distribuției gazelor naturale și altor resurse energetice pe întreg teritoriul țării;

4) coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind:

a) informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației; 

b) familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale;

c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații;

5) instituirea de instrumente rapide de colectare a plăților de la consumatori pentru gazele naturale folosite;

6) instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid, în caz de necesitate;

7) alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale, în caz de necesitate;

8) efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor care au provocat starea de urgență.

Dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago