Categories: SocialȘtiri

Parlamentul a declarat anul 2025 „Anul Mihai Eminescu”

Anul 2025 a fost declarat „Anul Mihai Eminescu”, pentru a marca 175 de ani de la nașterea poetului național, considerat un simbol al literaturii naționale și universale. Parlamentul a adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre care prevede acest lucru.

Potrivit proiectului, Guvernul va aproba un program național de acțiuni educaționale și cultural-artistice menite să celebreze viața și opera marelui poet. Printre activitățile planificate figurează întâlniri ale scriitorilor, criticilor literari și ale profesorilor cu cititori din biblioteci și elevi din gimnazii și licee. Totodată, se recomandă mijloacelor de informare în masă să desfășoare o campanie amplă de reflectare a evenimentelor ce vor fi organizate cu prilejul Anului Mihai Eminescu.

Autorii proiectului de hotărâre, un grup de deputați PAS, susțin că aceste acțiuni vor avea rolul de a stimula interesul tinerii generații pentru opera eminesciană și de a încuraja un dialog autentic care să pună în valoare moștenirea culturală a marelui poet Mihai Eminescu.

„Anul 2025 va deveni un moment de celebrare a unei moșteniri culturale ce continuă să inspire întregi generații. Considerat cel mai mare poet al literaturii române, Eminescu a avut о influență semnificativă asupra dezvoltării limbii și culturii naționale, dar și asupra gândirii filosofice și politice”, menționează autorii în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

sursa: parlament.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago