Parlamentul a aprobat un memorandum cu Uniunea Europeană prin care Republica Moldova poate primi asistență financiară de 100 de milioane de euro în calitate de împrumut pentru a face față consecințelor pandemiei de COVID-19. Aprobat de Uniunea Europeană pe 25 mai, împrumutul va fi acordat în două tranșe de până la 50 de milioane de euro, iar prima tranșă nu implică niciun fel de condiționalități. Tranșa a doua, care poate fi acordată cel devreme la trei luni după prima, depinde de îndeplinirea mai multor condiții, inclusiv respectarea înțelegerilor cu Fondul Monetar Internațional. Alte condiții vizează climatul de afaceri, buna guvernare, lupta împotriva corupției și gestionarea finanțelor publice.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…