Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care acordă Serviciul de Informații și Securitate împuterniciri sporite pentru ceea ce numește „combaterea extremismului”. Dacă proiectul va fi adoptat definitiv, SIS va avea dreptul să rețină oameni, iar procedura legală de interceptare a convorbirilor telefonice se va simplifica. SIS va putea aresta oameni și intercepta telefoane pe baza unui așa-numit „mandat special” fără să consulte vreun tribunal, în cazuri în care consideră că este ameninţată securitatea și integritatea teritorială a țării. Deputați ai opoziției comuniste au criticat proiectul, fiind îngrijorați că poate fi îndreptat împotriva rivalilor puterii.
sursa: europalibera.org
În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…
Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…
Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…
Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…
EXTERN UNICEF: Aproape 2.000 de copii au fost uciși sau răniți de la începutul războiului…