Categories: EconomicSocialȘtiri

Parlamentul a adoptat măsuri legislative pentru eficientizarea activității Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale

Parlamentul a adoptat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, un proiect de lege, care are scopul de a eficientiza activitatea Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI).

Astfel, mijloacele de transport sechestrate vor putea fi vândute anticipat, în lipsa unei condamnări definitive a persoanei sau a unei decizii de confiscare. Autorii proiectului menționează că, în cazul mijloacelor de transport, valoarea acestora se diminuează în timp și, drept rezultat, sunt prejudiciate interesele statului.

De asemenea, modificările legislative oferă posibilitatea de a emite ordinul de înghețare a bunurilor infracționale pe un termen de până la 30 de zile lucrătoare, pentru ca persoanele vizate să nu reușească să le transfere pe numele altor persoane sau să le înstrăineze, până la aplicarea sechestrului.

Proiectul a fost susținut, în lectura a doua, cu votul a 51 de deputați.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

2 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

3 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

4 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

5 zile ago