Categories: PoliticȘtiri

Parlamentarii vor lucra și sâmbătă ca să epuizeze agenda stabilită

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat după ședința Biroului permanent că legislativul va depune eforturi ca săptămâna aceasta să se încheie ședințele plenare. Parlamentul se va întruni în ședință în fiecare zi, inclusiv sâmbătă, dacă va fi nevoie, ca să fie epuizată agenda stabilită de Birou, transmite IPN.

Andrian Candu a menționat că printre proiectele ce urmează a fi adoptate până la sfârșitul sesiunii se numără cel de modificare a sistemului electoral. Pe agendă mai sunt proiecte ce se referă la instituțiile de control și procedurile de control, noua Lege cu privire la energie, introducerea sistemului tichetelor de masă etc. „Avem o ordine de zi foarte plină de proiecte interesante, pe care ne propunem să le dezbatem și să le aprobăm în plenul Parlamentului. Pe ordinea de zi de mâine se află și audierea conducerii Ministerului Educației privind examenele de BAC, ca să vedem care sunt problemele legate de acest examen și poate să venim și cu soluții”, a mai spus președintele Parlamentului.

Întrebat dacă proiectul de lege ce vizează schimbarea sistemului electoral înglobează recomandările Comisiei de la Veneția, Andrian Candu a menționat că noul proiect prevede toate soluțiile necesare pentru a răspunde la subiectele invocate de Comisia de la Veneția.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago