Papa Francisc a cerut „iertare”, vineri, în numele Bisericii Catolice, pentru „traumele” provocate de preoţii pedofili, anunţă Vaticanul.”Mă simt obligat să asum tot răul provocat de unii preoţi, un număr mic în comparaţie cu numărul total al preoţilor, şi să cer personal iertare pentru traumele pe care le-au provocat prin abuzarea sexuală a copiilor”, a declarat Papa Francisc la Biroul Catolic Internaţional al Copiilor (BICE), la Vatican.
Predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, a prezentat deja scuze pentru aceste abuzuri, dar gestul este o premieră pentru Papa Francisc.
sursa: mediafax.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…