Select your Top Menu from wp menus

PAPA BENEDICT AL XVI-LEA DEMISIONEAZĂ începând cu 28 februarie: Nu mai am forţele necesare pentru a conduce Biserica

Papa Benedict al XVI-lea îşi anunţă demisia începând cu 28 februarie, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Papa Benedict al XVI-lea susţine că nu mai are „forţele” necesare pentru a conduce Biserica din cauza vârstei sale. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat un „nou Papă pentru Paşti”, scrie MEDIAFAX.
„Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)”, a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, într-un anunţ fără precedent în istoria Bisericii Catolice.

„Am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele înaintate, nu mai sunt apte pentru a exercita adecvat ministerul petrinian”, a declarat Benedict al XVI-lea, în vârstă de 85 de ani, în anunţul său în latină, tradus ulterior de Vatican.

Papa a subliniat că „în lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de probleme de mare importanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, forţa corpului şi a spiritului sunt la fel de necesare”.

Această forţă „a slăbit în ultimele luni în mine într-o asemenea măsură că trebuie să recunosc îmi incapacitatea de a administra bine ministerul care mi-a fost încredinţat”, a adăugat Papa.

Într-o carte-interviu din 2010, Papa a vorbit despre posibilitatea demisiei în cazul în care nu se va mai simţi în stare să continue.

Singurul precedent în istoria Bisericii, Celestin al V-lea, a abdicat din funcţie înainte a de fi întronizat, în 1924. El a trăit izolat până la desemnarea sa ca Papă şi nu se simţea pregătit să îşi asume acest rol în Biserică.

Pentru a-şi exprima surpriza, decanul cardinalilor, monseniorul Angelo Sodano, a vorbit despre un „trăznet pe cerul senin”.

Şeful Guvernului italian demisionar Mario Monti s-a declarat, de asemenea, „foarte zguduit de acest anunţ”.

sursa: mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/papa-benedict-al-xvi-lea-demisioneaza-incepand-cu-28-februarie-nu-mai-am-fortele-necesare-pentru-a-conduce-biserica/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19