Select your Top Menu from wp menus

Până la sfârșitul anului nu va mai fi obligatorie deschiderea contului bancar temporar cu 40% din capitalul social și nici ștampila

Până la sfârșitul anului 2013, la deschiderea unei afaceri nu va mai fi obligatoriu deschiderea unui cont bancar temporar şi depunerea a cel puţin 40% din capitalul social al societăţii. De asemenea, vor fi excluse procedurile de înregistrare la Inspectoratul Fiscal Teritorial, la Fondul de Asigurări Sociale, precum și la CNAM. În afară de acestea, nici ştampila nu va mai fi un atribut obligatoriu, aceasta devenind o condiţie opţională, informeaza Interlic.md.

Acestea sunt prevederile Proiectul de Lege cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative (Cod Fiscal; Codul Civil, Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, Legea privind societăţile cu răspunderea limitată), care va fi aprobat până la finele acestui an. Acesta face parte din lista de acțiuni prioritare incluse în Foaia de parcurs a Guvernului în vederea eliminării constrîngerilor critice în calea mediului de afaceri pentru 2013-2014.

Foaia de parcurs conţine politici care urmează a fi realizate, în mare parte, până la finele anului 2013 şi în prima jumătate a anului 2014. Acţiunile ţintesc constrângerile şi problemele existente pentru fiecare domeniu de intervenţie identificat, atât de proiectul Strategiei Reformei Regulatorii, cât şi de Raportul Băncii Mondiale privind priorităţile de politici pentru dezvoltarea sectorului privat.

Potrivit Ministerul Economiei, instrumentarul de realizare a acţiunilor respective ţine de modificarea cadrului legislativ şi normativ, dar şi de unele intervenţii care vizează modul de funcţionare şi capacităţile instituţionale ale autorităţilor publice centrale, inclusiv a celor cu funcţii de reglementare şi control.

Implementarea acţiunilor preconizate nu necesită costuri şi resurse suplimentare. Responsabili de realizarea acestora este Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, APC implicate în procedurile de lansare.

sursa: interlic.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pana-la-sfarsitul-anului-nu-va-mai-fi-obligatorie-deschiderea-contului-bancar-temporar-cu-40-din-capitalul-social-si-nici-stampila/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19