Categories: EconomicSocialȘtiri

Până în septembrie guvernul va examina Legea cu privire la delimitarea proprietății publice

Executivul va examina Legea cu privire la delimitarea proprietății publice până la sfârșitul lunii august. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Paritare pentru Descentralizare, prezidate de premierul Iurie Leancă

Proiectul de lege va stabili modalitatea de delimitare a proprietății publice care aparține Autorităților Publice Locale de nivelul I și II și Autorităților Publice Centrale, și procesul de înregistrare a acesteia. Grupul de lucru ce va elabora proiectul este condus de Ministerul Economiei.

Totodată, până la 15 august, grupurile de lucru de pe lângă Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor, în comun cu reprezentanții autorităților locale, vor constitui un grup mixt de lucru. Acesta va elabora un șir de propuneri privind gestionarea corectă a competențelor și asigurarea finanțării activității grădinițelor pentru copii.

Pentru aplicarea corectă a Legii finanțelor publice locale și pentru eliminarea eventualelor riscuri, va fi elaborată o foaie de parcurs pentru următoarele cinci luni.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago