Select your Top Menu from wp menus

Pachetul de legi cu privire la integritate, aprobat de Guvern

Proiectul de Lege cu privire la declararea averii şi intereselor personale, proiectul de Lege privind Centrul Naţional de Integritate şi proiectul de Lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative au fost aprobate miercuri, 3 februarie, de Guvern. Cele trei proiecte, denumite pachetul legilor cu privire la integritate au fost elaborate mai înainte şi au fost incluse pe ordinea de zi a executivelor anterioare, dar aprobare lor, din diverse motive, a fost amânată, transmite IPN.

Ministrul justiţiei, Vladimir Cebotari, a menţionat că aprobarea acestor proiecte de legi se înscrie în realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în raport cu Uniunea Europeană. Ele urmăresc aplicarea unor măsuri concrete şi eficiente de prevenire şi de combatere a îmbogăţirii nejustificate, a conflictelor de interese, precum şi a stărilor de incompatibilitate.

Astfel, se prevede aplicarea unor sancţiuni mai aspre demnitarilor care încalcă legislaţia şi falsifică declaraţiile cu privire la venit şi interese, până la destituirea acestora din funcţie. Pe lângă aceasta, persoanele demise pe motiv că au încălcat criteriile de integritate nu vor mai putea ocupa funcţii publice. De asemenea, proiectele stabilesc mecanisme de confiscare a bunurilor dobândite prin metode ilicite.

Documente, în special proiectul Legii privind Centrul Naţional de Integritate prevăd o serie de acţiuni de reformare a actualei Comisii de Integritate, criteriile de selectare a membrilor acesteia. În cadrul Centrului Naţional de Integritate va fi instituită o funcţie de inspector de integritate, care va veghea atent modalitatea de depunere a declaraţiilor de venit şi interese personale de către funcţionari, dar şi va avea acces la alte informaţii confidenţiale despre persoanele vizate sau suspecte de fals în declaraţii.

Aceste prevederi au menirea să eficientizeze activitatea Centrului, să asigure independenţa sa instituţională, să sporească nivelul de credibilitate, prin fortificarea mecanismelor de verificare a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate, controlul asupra respectării regimului juridic al conflictului de interese.

Premierul Pavel Filip a subliniat că acest pachet de legi este extrem de necesar şi vine să reglementeze activitatea unor instituţii importante şi să le ofere pârghii. Însă în opinia sa, trebuie să se dea dovadă de maximă atenţie şi profesionalism ca aceste pârghii să fie folosite corect şi să nu se transforme în instrumente pentru abuzuri. El a mai cerut membrilor Guvernului să se pregătească minuţios pentru dezbaterile acestui pachet de legi în Parlament.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pachetul-de-legi-cu-privire-la-integritate-aprobat-de-guvern/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19