Categories: EconomicPoliticȘtiri

Pachetul agricol, votat în primă lectură

Pachetul de modificări legislative în vederea susţinerii agricultorilor a fost votat aseară, 30 iulie, în prima lectură, în unanimitate. Deocamdată nu este clar când acesta va fi supus dezbaterilor pentru lectura a doua, dat fiind faptul că în cazul unor proiecte din pachet este nevoie de avizul Guvernului, iar astăzi este ultima şedinţă în plen a deputaţilor înainte de vacanţa care va dura până în septembrie, transmite IPN.

Unul dintre proiectele de lege votate în prima lectură prevede aplicarea cotei zero, pe 3 perioade fiscale consecutive, începând cu 1 ianuarie 2015, la plata impozitului pe venit pentru agenţi economici din agricultură, indiferent de forma juridică de organizare. Producătorii agricoli vor trebui să calculeze impozitul pe venit, dar nu vor achita sumele calculate la buget, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate în scopuri investiţionale, precum şi pentru procurarea resurselor necesare producerii agricole conform listei aprobate de Guvern.

Alt proiect se referă la creditul agricol. Creditul agricol se acordă de către băncile comerciale în colaborare cu Fondul de Stat de Garantare a Creditelor, la o rată a dobânzii flotantă, calculată din rata de bază stabilită de Banca Naţională a Moldovei, diminuată cu 5%.

În conexiune cu acest proiect se prezintă şi proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii cu privire la aplicarea titlului I şi II a Codului Fiscal. Acesta prevede facilităţi fiscale pentru bănci, şi anume diminuarea impozitului pe venit datorat bugetului cu mărimea venitului ratat ca rezultat al acordării creditelor preferenţiale în sectorul agricol.

Proiectele din pachetul agricol au drept scop stimularea dezvoltării de afaceri şi crearea unui mediu competitiv şi atractiv, care să îi încurajeze pe agricultori să întreprindă activităţi agricole

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

20 de ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

20 de ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

20 de ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

o zi ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

o zi ago