Categories: PoliticSocialȘtiri

Pace în dosarul hărţuirii sexuale dintre fostul şef de la Hidrometeo şi subalterna sa

Dosarul fostului şef de la Serviciul Hidrometeo implicat într-un scandal sexual cu o subalternă a fost clasat, pentru că cele douăr parţi s-au împăcat, scrie Adevărul.md
Imaginile video în care acesta îşi hărţuieşte sexual o subalternă au aparut la începutul anului 2012 pe internet, iar ulterior Boian şi-a prezentat demisia
La 26 septembrie Mihai Roibu, fratele ex-ministrului de Interne, Alexei Roibu, a fost numit director al Serviciului Hidrometeorolgic de Stat.
De menţionat că într-un editorial legat de concursul pentru ocuparea funcţiei de director al CNA din septembrie 2012 publicat în Ziarul de Gardă, Aneta Grosu scria îşi exprima suspiciunea faţă de modalitatea în care sunt organizate concursuri adevărate, atunci când se încearcă suplinirea unor funcţii importante în stat
ZdG a scris primul, la 26 aprilie 2012, despre acest caz. Articolul «Hărţuire sexuală într-o organizaţie de stat» a apărut după un grup de persoane din afara Hidrometeo a vizitat redacţia care, aparent, nu aveau nimic în comun cu această instituţie.
Potrivit autoarei :”Acei vizitatori ne relataseră multe şi de toate despre Boian. Îi întrebasem atunci ce au ei personal cu acest subiect. Răspunsul a fost confuz, iar noi am înţeles că e un gen de modestie, manifestată de persoane decise să lupte pentru adevăr, în orice fel de circumstanţe…
Ulterior a fost mediatizată o secvenţă video în care acesta încerca să seducă o femeie. S-au invocat şi nişte precedente, iar, pentru o garanţie mai sigură că Boian nu ar reveni în funcţie, i-a fost intentat un dosar penal. Ieri, la şedinţa Guvernului, am reuşit să înţeleg cum şi de ce a fost filat, interceptat şi filmat Boian. Face parte din politica de cadre a acestui stat.

RadioOrhei

Recent Posts

Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…

2 zile ago

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

4 zile ago

Guvernul care pleacă a făcut un ”cadou” pasagerilor. Din martie 2026 prețul biletelor de călătorie între localități și cele internaționale ar putea crește

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

6 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

o săptămână ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

2 săptămâni ago