Categories: SocialȘtiri

Otello de Anenii Noi. A castrat amantul şoţiei sale

În seara zile de 12 iulie, un barbat de 40 de ani, locuitor al satului Hârbovăţi, raionul Anenii Noi, a aflat despre infidelitatea soţiei sale, de 35 de ani.
Potrivit serviciului de presă al MAI , barbatul imediat  s-a urcat la volanul automobilul personal şi s-a deplasat la domiciliul amantului. Între cei doi  s-a iscat o ceartă, care a trecut în bătaie. Când victima nu mai putea opune rezistenţă, bănuitul, cu un cuţit, l-a tăiat în regiunea testiculelor, acesta decedând pe loc.
La ora 05.00 dimineaţa, suspectul s-a prezentat la Comisariatul de poliţie din Anenii Noi, declarând că, din motive de gelozie, l-a omorât pe amantul soţiei, prezentând organului de urmărire penală hainele cu care a fost îmbrăcat la momentul comiterii infracţiunii.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în baza art.145 alin. 1 Cod Penal al RM. Dacă va fi găsit vinovat de ”Omor intenţionat”, bărbatul riscă până la 20 de ani privațiune de libertate sau chiar detenţie pe viaţă.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

2 ore ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 ore ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

24 de ore ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

3 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

3 zile ago